Importanţa dezvoltării motricităţii fine a copiilor

Unul din criteriile de bază în evaluarea dezvoltării unui copil de vârstă preșcolară este dezvoltarea motricității fine. Capacitatea de coordonare şi precizie a mişcărilor au un rol foarte important în dezvoltarea micuților.
Te întrebi care este legătura dintre efectuarea micilor manipulări cu degetele și pronunția literelor sau construcția propozițiilor complexe? Ei bine, se pare că sunt în strânsă corelație.
Centrul creierului responsabil pentru abilitățile motricității fine este situat în imediata apropiere a zonei de vorbire. Acest proces are un impact semnificativ asupra dezvoltării intelectuale a copilului și asupra formării vorbirii acestuia.
Abilitățile motricității fine sunt responsabile pentru îmbunătățirea activității funcțiilor mentale superioare:  

  • Atenţia; 
  • Gândirea critică; 
  • Memoria vizuală; 
  • Imaginația; 
  • Orientarea în spațiu; 
  • Vorbirea fluentă.
     

În practică, copiii cu funcție motrică slabă nu se pot concentra, înfruntă probleme de memorie și logică, obosesc rapid în timpul orelor și au anumite probleme de vorbire. De asemenea, trebuie remarcat faptul că degetele nepregătite nu sunt bune la creion și pix. Aceasta înseamnă că începutul școlii va fi împovărat cu dificultăți suplimentare. 

Când să dezvolți abilitățile motoriсității fine?
Este simplu şi deloc costisitor, poți folosi obiectele pe care le ai în casă. O privire în bucatarie şi deja poţi realiza pentru cel mic spaţiul de joacă: mălai, făina, boabe de cafea, linguri sau borcane, orice ai la îndemână îți poate fi de ajutor.
Prin urmare, stimularea motricității fine ar trebui începută cât mai devreme. În Japonia, de exemplu, antrenamentul direcționat al muncii mâinilor este efectuat de la vârsta de doi ani. Și acest lucru este pe deplin în concordanță cu concluzia oamenilor de știință. Degeţelele sunt pregătite pentru activitățile de zi cu zi: îmbrăcat, dezbrăcat, încălţat şi ajungând la desenat şi la scris.
De la 2-3 luni, copilul își întinde mâinile spre obiectele care îl interesează. Aceasta este prima descoperire prin propriile abilități motorii.
De la 3 luni la 6 luni, își manifestă capacitatea de a apuca obiectul cu o mână.
La vârsta de un an, bebelușul deja poate muta un obiect dintr-o mână în alta. În plus, în această perioadă, ar trebui să se formeze așa-numita „prindere de pensetă” – capacitatea de a lua un obiect mic cu două degete.
După vârsta de un an încep să producă acțiuni cu obiecte, imitând adulții.
La un an și jumătate sau puțin mai târziu se naște „artistul” – copilul reușește să deseneze primele mâzgălituri, atât de plăcute părinților. La această vârstă, copiii pot întoarce paginile cărții, pot ține un creion, o lingură.
La vârsta de 2 ani, prichindelul are capacitatea de a aranja după dimensiune inele dintr-o piramidă pe o tijă, de a deșuruba căpăcele și de a pune un cub peste altul.
Până la vârsta de 3 ani, copiii sunt capabili să deseneze cu degetele sau cu un creion, să reproducă forme simple și liniuțe conform instrucțiunilor.
La 3-4 ani, copilul este deja un „creator” destul de priceput – poate manipula foarfecele pentru copii, pensula și plastilina, poate trasa conturul unui desen sau poate construi un turn dintr-un număr semnificativ de cuburi.
La 5 ani, un copil poate colora imagini, poate desena o casă schematică, un omuleț și altele asemenea.
Pentru a înțelege dacă totul este în regulă cu motricitate fină a copilului, nu sunt necesare studii speciale. În principiu, această problemă este clar vizibilă în abilitățile învățate (sau nu) de autodeservire, spre exemplu: capacitatea de a lega șireturile sau de a fixa nasturi. Cele mai importante exerciții de dezvoltare a motricității fine sunt cele pe care copilul le executa în primii trei ani de viață, întrucât anume în această perioadă creierul se dezvoltă extrem de rapid.